Adresa nouă!
Chișinău MD, Strada Uzinelor 5

19
Sep

Ce trenduri sunt în vogă pentru ușile de interior? Sfaturi de la ValdiMobila

Tendințele în modă sunt atât de schimbătoare, încât uneori e foarte greu să le ții pasul. Mai ales când vine vorba de achiziționarea ușilor de interior. În zilele noastre, uși de interior, modele noi sunt o sumedenie, iar cel mai greu, este să alegi stilul care s-ar potrivi în totalitate cu preferințele individuale, și... cel mai important, vor rămâne la fel de actuale, funcționale în timp. Asta, pentru că, de regulă, oamenii cumpără uși pentru o perioadă mai îndelungată, și nimeni nu și-ar dori să conștientizeze că modelul ales este deja depășit în timp sau pur și simplu nu se combină cu celelalte elemente ale casei.

Cea mai bună soluție e să apelezi la un specialist care te va ghida spre modelul potrivit. Unul din producătorii autohtoni care te pot ajuta în acest sens, este compania ValdiMobila. Fie că vrei uși de lemn sau din materiale mai bugetare, cum ar fi furnir natural sau eco polipropilenă, la noi poți alege orice model de uși de interior pe comandă sau din modelele celor mai cunoscuți producători internaționali în această ramură, precum: Terminus, Rodos, Belwooddoors, Novii Stili.

Ce uși sunt populare toamna aceasta?

Nu e un secret, că în ultimul timp, cel mai popular stil în amenajare este stilul neoclasic sau modern, minimalist. Forme și linii drept, cât mai puține detalii, nuanțe naturale – cam asta e la modă și atunci când vorbim despre uși interioare. Stilul minimalist este cel mai popular printre utilizatori, iar marele avantaj, este că practic, poate fi combinat cu orice tip de încăpere. Dacă ușile clasice de acum zece ani, erau pline de linii, forme frezate, iar oamenii își îndreptau privirea spre feronerie clasică, în nuanțe mai aurii, cu pervaz sculptat migălos. Astăzi, minimalismul e la putere.

La ValdiMobila ai două alternative: fie să optezi pentru uși de interior la comandă din furnir natural, realizate după propriile dimensiuni sau să alegi din sortimentul imens de uși disponibile, în toate stilurile, de la cel clasic, până la modern, într-o gamă vastă de dimensiuni. Cei mai populari în gama ușilor interioare sunt producătorii Terminus, Rodos și Novii Stili, care lansează periodic uși interioare la prețuri avantajoase într-un spectru imens de modele. Dacă să facem o mică statistică la popularitate, iată care modele sunt cel mai des alese în 2019:

  • Terminus: colecția Caro (modelul 53, 52), Classic (modelul 04, 102) – uși frezate, cu inserții din sticlă. Cele mai populare nuanțe pentru aceste modele sunt albul pur, crem. Ușile albe rămân și anul acesta preferate în rândul clienților, datorită aspectului premium.
  • Uși de interior Rodos în Moldova. Doar la ValdiMobila găsești cele mai noi modele proaspăt lansate, din toate colecțiile, culorile.
  • Novii Stili: aici favorite sunt modelele Greta și Mira, în culori ce imita perfect structura lemnului natural.

Acestea, dar și multe alte modele de la acești producători, disponibile în cea mai variată paletă de nuanțe, dimensiuni standard, le poți admira în show-room-ul ValdiMobila, iar în scurt timp și în casa ta. În plus, tot la noi poți alege și din sortimentul imens de feronerie, din toate segmentele de preț. Gata deciși, meșterii noștri specializați te vor ajuta cu livrarea și montajul ușilor, în toate localitățile Moldovei, după toate standardele calității. Și... voila, casa ta devine și mai modernă, confortabilă. Și totul, doar cu ajutorul ușilor potrivite.

Descoperă gama vastă de modele de uși din show-room-ul ValdiMobila!

ValdiMobila deschide ușile noului showroom!
După multă așteptare, suntem încântați să te invităm să descoperi noua locație ValdiMobila – un spațiu modern, generos și pregătit să-ți inspire...
Tendințe de laminat pentru 2024
Cunoaștem că alegerea parchetului laminat este una din cele mai complicate etape în planificarea unui design de interior. Sună banal, dar pardose...
Cum să alegi proiectul perfect de mobilă la comandă?
Reparația și alegerea mobilei la comandă sunt o investiție pe termen lung în locuința ta. Iată de ce, este important să-ți dai timp și interes pe...
La ce etapă a reparației alegi mobila, ușile și laminatul în casă?
Reparația este un proces complex, cu multe etape importante, pe care trebuie să le planifici și să realizezi conștient și la momentul potrivit. P...
Tendințe actuale de parchet laminat pentru casă și apartament
Fără îndoială, pardoseală joacă un rol major în crearea unui design stilat și practic în casa ta. Aceasta poate da tonul atmosferei calde și lumi...
De ce să alegi mobila la comandă marca ValdiMobila?
O bucătărie confortabilă, frumoasă și funcțională este visul oricărei familii. Mai ales când te muți la casă nouă. Ca să fii sigur că proiectul d...
Aprilie aduce promoție DUBLĂ la uși de exterior și interior ValdiMobila
Căldura și prospețimea primăverii aduce cu sine și dorința arzătoare de a face schimbări în casă. Fie că te muți la casă nouă sau totuși ai decis...
Primești 3 OFERTE pentru proiectul tău de mobilă la comandă
Mobila la comandă este o achiziție importantă și complexă. Anume din acest motiv, merită să analizezi detaliat ofertele și companiile producătoar...
Lansăm colecția nouă de UȘI ASCUNSE cu o promoție specială – 10% REDUCERE
Stilul minimalist a devenit unul din cele mai populare tendințe de amenajare. Practic, actual în timp și cel mai important – ușor de asortat, ace...
Începem anul cu o PROMOȚIE avantajoasă la laminat Egger și AGT
La început de an, toți suntem plini de scopuri, planuri și dorințe frumoase, pe care abia așteptăm să le realizăm. Ce-ar fi să ai parte de o prom...