Uși exterioare ValdiMobila: calitate, siguranță și aspect unic

Se spune că fața unei case este ușa de exterior – cea care ne întâmpină chiar de la intrare și ne dă prima impresie despre locuința în care urmează să pășim. În plus, tot ușa de intrare este cea care ne asigură siguranță, protecție și confort în utilizarea zilnică. Iată de ce este important să o alegem responsabil. Spre bucuria noastră, astăzi există numeroase modele de uși de exterior, din diverse materiale și stiluri, pentru orice necesitate și buget. Totuși, pentru ca alegerea să fie corectă este important să cunoaștem câteva detalii simple, dar foarte utile.

Prin ce se deosebesc ușile de exterior?

Să începem cu cea mai frecventă întrebare: „Prin ce se deosebesc ușile de interior de cele exterioare?”. Răspunsul este simplu: ușile de exterior sunt rezistente la intemperii, sunt create din materiale mai rigide și durabile la factori mecanici, dar și fluctuații de temperatură, precum metal, aluminiu, lemn masiv, termopan etc și oferă un nivel mult mai înalt de izolare fonică și termică. De asemenea, acestea se deosebesc și prin designul și construcția specifică. De asemenea, putem clasifica ușile exterioare în două mari categorii:

·       Uși exterioare pentru case. Acestea trebuie să fie în primul rând rezistente nu doar la factori mecanici, dar și externi, precum: lumină solară, temperaturi joase și înalte, umiditate, ploi etc. De asemenea, pentru a păstra un design comun, este important să se combine cu ferestrele dar și tencuiala fațadei casei, dar și pereților din interior. Cele mai populare variante de uși de exterior pentru vile sau case rămân a fi metalul și termopanul.

·       Uși exterioare de apartament. Și în acest caz rezistența la factori mecanici este importantă, pentru a ne proteja casa de situații neprevăzute. Un alt factor important este și izolarea termică bună, dar și cea fonică. În zilele noastre, pe piață există o gamă vastă de uși de exterior moderne, din toate categoriile de preț, care pot răspunde la toate cerințele enumerate, dacă sunt alese corect.

La ce atragem atenția când alegem uși exterioare metalice?

Primul pas în alegerea unei uși exterioare este stabilirea propriilor necesități, dar și a bugetului pe care planificați să-l investiți pentru achiziționare. Următoarea etapă ține de documentarea despre ofertele de pe piață, producătorii și distribuitorii din Moldova, categoriile de preț dar și cele mai importante caracteristici pe care ar trebui să le posede o ușă de exterior de calitate. Iată la ce specificații de bază merită să atrageți atenția atunci când alegeți o ușă exterioară:

1.     Materialul. Printre cele mai populare materiale pentru uși de intrare sunt: aluminiu, metal, lemn. Pentru un design mai deosebit, acestea pot fi acoperite cu MDF sau lemn.

2.     Nivelul de rezistență. După standardul european ENV 1627 avem șase nivele de rezistență a ușilor exterioare, nivelul 6 fiind ușile blindate, cele mai rezistente și sigure.

3.     Izolarea termică și fonică. Nivelul de izolare fonică nu trebuie să fie mai mic de 28dB. Iar izolarea termică este asigurată cu ajutorul vatei minerale pe interior.

4.     Feroneria. Pentru un nivel înalt de securitate alegeți feronerie de ultimă generație.

5.     Serviciul de instalare. Iar pentru a fi sigur că ușă a fost montată corect, varianta perfectă este să apelați la un specialist, care va avea grijă să respecte toate etapele de montare.

Unde găsiți uși exterioare la cel mai bun preț?

Calitate și rezistența sunt calitățile de bază ale unui uși funcționale, sigure și durabile în timp. De aceea, dacă vă doriți ca modelul ales să vă ofere siguranță și comoditate în exploatare, nu vă goniți după uși de exterior ieftine. Calitatea joasă vă poate afecta nu doar experiența de utilizare, dar și protecția casei de furturi și alte situații neplăcute. Investiția într-o ușă bună cu siguranță se va răscumpăra în timp prin liniștea întregii familii.

La ValdiMobila, aveți parte de cea mai variată gamă de uși de exterior în Chișinău, din toate segmentele de preț, de la branduri cunoscute. Vă oferim un raport optim preț-calitate, consultanță specializată în noul nostru show-room de pe strada Uzinelor 171/3, sortiment vast de modele, în diverse stiluri și dimensiuni, posibilitatea de a comanda un anumit model după dimensiuni individuale, direct la producător, dar și garanția calității.

Uși de exterior ValdiMobila – siguranță maximă pentru casa dumneavoastră.